Prin declaratiile sale, liderul PSD, Liviu Dragnea, n-a facut decat sa ceara procurorilor sa aiba o atitudine corecta privind legislatia in vigoare, a afirmat luni presedintele Comisiei speciale pentru legile Justitiei, Florin Iordache.
„Care este presiunea? Cred ca prin declaratiile sale presedintele n-a facut decat un singur lucru – cere procurorilor sa aiba o atitudine corecta potrivit legislatiei in vigoare – cred ca asta era semnalul pe care voia sa-l dea presedintele (n.r. – Liviu Dragnea). Nu stiu exact, n-am vazut aceasta suparare a Forumului (n.r. – Forumul Judecatorilor din Romania). Dar acolo parca erau mai multi procurori”, a declarat Iordache la Parlament, citat de Agerpres.
Reactia acestuia vine dupa ce Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania (FJR) a trimis, luni, catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), o cerere de aparare a independentei sistemului judiciar „fata de atacurile recente ale reprezentantilor de seama ai puterii legislative si ai puterii executive, materializate in discursurile unor lideri politici din data de 9 iunie, respectiv data de 10 iunie”.
Pe de alta parte, Iordache a anuntat ca membrii Comisiei speciale privind legile Justitiei vor avea o intalnire marti, de la ora 15,00, cu reprezentantii Comisiei de la Venetia, fara a da insa alte detalii.
Totodata, el a vorbit si despre Coduri. „Presedintele, daca cumva le intoarce, trebuie sa aiba ce intoarce, deci noi deocamdata trebuie sa elaboram un proiect care vizeaza Codul penal”, a adaugat deputatul PSD.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminica la Antena 3 ca a fost „coordonat” si este „o actiune clara, comanda de la Iohannis” faptul ca lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror sef al DIICOT, interimar, in contextul in care presedintele PNL, Ludovic Orban, a depus plangere penala impotriva premierului Viorica Dancila pentru inalta tradare. Dragnea a afirmat ca spera ca niciun procuror „sa nu riste atat de mult” sa dea curs acestei „demente”, afirmand ca „foarte multi procurori risca sa plateasca greu”.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…