externe

„Am aflat cu oroare”. Mesajul sefei CE dupa decapitarea profesorului de istorie francez de catre un islamist

Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a adresat sambata „gandurile” sale profesorilor „din Franta si din toata Europa” dupa decapitarea unui profesor de istorie de la un colegiu dintr-o suburbie vestica a Parisului, relateaza AFP, citata de Agerpres.

„Am aflat cu oroare despre asasinarea unui profesor la Conflans-Sainte-Honorine. Adresez condoleantele mele familiei sale si francezilor. Gandurile mele se indreapta de asemenea catre cadrele didactice din Franta si din intreaga Europa. Fara ele nu exista cetateni. Fara ele nu exista democratie”, a scris ea intr-un mesaj transmis prin Twitter.

Decapitarea acestui profesor, care a aratat elevilor sai caricaturi ale profetului Mahomed, potrivit primelor elemente ale anchetei, a provocat un soc in Franta. Presedintele Emmanuel Macron a calificat faptele drept „atentat terorist islamist”.

Dupa atacul comis vineri in jurul orei 17:00 (15:00 GMT) in apropiere de cladirea scolii, o ancheta a fost deschisa pentru „asasinat in legatura cu o actiune terorista” si „asociere terorista criminala de raufacatori” de catre Parchetul national antiterorist francez.

Identitatea atacatorului, care a strigat „Allah Akbar” inainte de a fi impuscat de politisti, a fost confirmata de anchetatori: un tanar cecen rus, in varsta de 18 ani, nascut la Moscova.

In total au fost retinute noua persoane in cadrul anchetei.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago