politica

Alianta USR PLUS obtine inca o functie de prim-rang in Parlamentul European: „Avem nevoie de o schimbare”

Cristian Ghinea, copresedinte al delegatiei Aliantei 2020 USR – PLUS in Parlamentul European, a fost ales marti vicepresedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala (REGI) din PE, informeaza alianta prin intermediul unui comunicat.

„Fondurile europene reprezinta sansa reala de a dezvolta Romania. Ne batem aici pentru fonduri europene mai multe, mai bine folosite. Sa urmarim mai atent impactul real, pana in ultimul catun, nu doar sa plimbam hartii prin birocratie. Voi lucra in Comisia REGI la cele mai importante regulamente ale fondurilor europene pentru urmatorii sapte ani. Apoi trebuie sa pregatim in Romania o guvernare capabila sa modernizeze, sa europenizeze Romania”, a declarat Cristian Ghinea.

Potrivit comunicatului transmis de alianta, Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene in Guvernul Ciolos, a precizat inca din timpul campaniei electorale ca isi doreste o pozitie importanta in aceasta comisie, „din care poate ajuta la negocierile din viitorul exercitiu bugetar al UE, astfel incat tara noastra sa beneficieze de mai multi bani nerambursabili pentru dezvoltare”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago