Alerta la o scoala din Petrosani: Trei copii de 14 ani au ajuns la spital dupa ce li s-a facut rau din cauza drogurilor
Trei elevi de 14 ani din Petrosani au ajuns, marti, de urgenta la spital dupa ce li s-a facut brusc rau in curtea scolii, informeaza Opinia Timisoarei.
Copiii au fost transportati de urgenta la Spitalul din Petrosani unde li s-au acordat ingrijiri medicale. Analizele au indicat prezenta in organism de substante psihotrope.
Politistii au deschis o ancheta si au anuntat Serviciul de Combatere a Crimei Organizate.
„In acest caz, politistii au intocmit dosar penal, cercetarile urmand a fi continuate de catre ofiterii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Hunedoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., conform competentelor, in vederea stabilirii circumstantelor comiterii faptelor si a luarii masurilor legale„, transmit reprezentantii IPJ Hunedoara.