externe

Agricultorii din Germania au blocat drumurile in mare parte din tara. Cancelarul Scholz refuza sa le indeplineasca revendicarile, guvernul avertizeaza ca extrema dreapta vrea sa deturneze protestele

Agricultorii germani au inceput luni o saptamana de proteste, in timp ce oficialii au avertizat ca grupurile de extrema dreapta incearca sa deturneze miscarea in scopuri politice proprii, relateaza Politico.

Fermierii au inceput ziua prin blocarea drumurilor in mare parte din tara, ca raspuns la propunerea guvernului de a revoca privilegii fiscale cheie. Autoritatile germane au avertizat ca extremistii incearca sa se asocieze cu protestatarii pentru a crea un val de influenta.

„Extremistii de dreapta si alti dusmani ai democratiei incearca sa se infiltreze si sa instrumentalizeze protestele”, a declarat la Berlin un purtator de cuvant al ministrului german de interne, Nancy Faeser. Politia federala a tarii, a adaugat Faeser, crede ca aceste grupuri doresc sa provoace o „greva generala” sau chiar revolte pentru a declansa o „rasturnare” a guvernului.

Nu ar fi prima data cand grupuri de extrema dreapta incearca sa obtina influenta politica prin agatarea de miscarile de protest din Germania – ceva similar a fost evident in protestele anti-vaccin din perioada pandemiei si in demonstratiile impotriva ajutorului militar acordat Ucrainei.

Preocuparile legate de infiltrare vin dupa ce aproximativ 100 de fermieri au incercat joi sa il acosteze pe ministrul Verzilor pentru economie, Robert Habeck, impiedicandu-l sa coboare de pe un feribot in nordul Germaniei, dupa o vizita privata pe o insula din Marea Nordului. Politia a descris intalnirea ca fiind „foarte, foarte tensionata”.

Incidentul a provocat consternare pe scara larga in Germania, chiar daca sprijinul public pentru fermieri a ramas ridicat.

„Devine clar ca ceva a inceput sa alunece in ultimii ani, ceea ce limiteaza protestul democratic legitim si libertatea de exprimare”, a declarat Habeck intr-un videoclip postat pe retelele de socializare. Exista riscul, a adaugat el, ca dezbaterea din tara sa devina „din ce in ce mai brutala, punand in cele din urma in pericol legea si statul de drept”.

Joachim Rukwied, presedintele Asociatiei fermierilor germani care a participat la proteste, a condamnat incidentul in care a fost implicat Habeck si a distantat organizatia sa de grupurile extremiste.

„Nu vrem grupuri de dreapta si alte grupuri radicale cu dorinta de a rasturna guvernul la demonstratiile noastre”, a declarat el. „Noi suntem democrati”, a mai spus el.

Fermierii protesteaza fata de un plan al coalitiei de guvernare din Germania de a elimina treptat scutirea de taxe pentru motorina. Desi guvernul a diluat propunerile initiale de reducere a privilegiilor fiscale ale fermierilor, multi raman nemultumiti, spunand ca planul guvernului ameninta existenta multor fermieri cu marje de profit reduse.

Luni, cancelarul Olaf Scholz a refuzat sa mai dea curs cererilor fermierilor.

„Guvernul isi mentine aceasta decizie”, a spus el. „Aceasta este propunerea noastra si cred, de asemenea, ca este corecta si echilibrata”, a mai spis cancelarul.

Intr-o scena care parea sa confirme avertismentele autoritatilor germane, patru tineri au incercat sa imparta pliante pentru un grup de extrema-dreapta numit Der Dritte Weg, sau A treia cale.

Organizatorii le-au cerut celor patru barbati sa plece, iar politia a escortat grupul in afara protestului.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

o lună ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

o lună ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

o lună ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

o lună ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

o lună ago