Sase persoane au fost grav ranite duminica in nordul Frantei in accidentul spectaculos al unui autocar spaniol al carui acoperis a fost smuls la intrarea unui tunel nu prea inalt, relateaza AFP.
Unul dintre cei doi soferi ai autocarului, care conducea in momentul producerii accidentului, 59 de ani si cunoscut ca un bun profesionist, a fost retinut duminica. El a asigurat ca GPS-ul sau era activat, potrivit procurorului Frederic Fevre.
Niciunul dintre raniti nu a suferit traume care sa le puna viata in pericol, a declarat in timpul serii spitalul din Lille.
58 de pasageri se aflau in autocar. Sase dintre ei au fost grav raniti, 28 raniti usor si 20 dintre acestia din urma au putut parasi spitalul.
Autocarul asigura o legatura Bilbao-Amsterdam. Dintre pasageri, cincizeci sunt studenti spanioli in varsta de 18 pana la 29 de ani care se duceau in Olanda, scrie Agerpres.
Accidentul, rar si spectaculos, s-a produs inainte de ivirea zorilor, in jurul orei 5.30 (3.30 GMT), intr-un mini-tunel din La Madeleine, o localitate din zona Lille, a explicat prefectura locala.
Ignorand un indicator ce interzice accesul vehiculelor cu o inaltime mai mare de 2,60 metri, autocarul a intrat in tunel. Acoperisul vehiculului a fost smuls complet pe toata lungimea lui.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…
Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…
Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…
Un doljean, de 53 de ani, a fost retinut, ieri, pentru incitare la ura sau…
O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…
Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…