Iordache anunta planurile PSD-ALDE privind abuzul in serviciu. Nimeni sa nu mai intre la inchisoare
Deputatul PSD Florin Iordache, presedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justitiei, anunta ca parlamentarii majoritatii intentioneaza sa modifice abuzul in serviciu in asa mod incat nimeni sa nu mai intre la inchisoare. „E foarte important sa nu mai existe abuzuri”, sustine Iordache.
„Vrem sa inchidem odata aceasta definitie a abuzului in serviciu pentru ca prea s-au intamplat aceste abuzuri in ultima perioada si acestea noua ne-au dat de gandit. Vom discuta, inteleg ca exista o propunere din partea Ministerului Justitiei cu un prag minimal, dar, repet, e foarte important sa nu mai existe abuzuri. Daca exista prejudiciu, nu inseamna ca trebuie sa existe dosar penal. Se va merge in civil, se recupreaza banii si gata”, a declarat Iordache.
Iordache a precizat, joi, ca la articolul 297 din Codul penal, referitor la abuzul in serviciu, exista peste 30 de amendamente, iar comisia asteapta un punct de vedere si de la MJ.
Parlamentarii comisiei au finalizat joi o prima dezbatere asupra Codului penal, urmand ca lucrarile sa fie reluate luni, de la ora 10,30. „Am ajuns la 270 (articolul – n.r.). O serie de amendamente preluate fie de la CSM, fie de la asociatiile profesionale, fie au fost modificari in concordanta cu deciziile Curtii. Vom continua luni, la ora 10,30, pana atunci asteptam observatii, propuneri, fie ca vor veni de la colegii nostri, fie ca vor veni de la Ministerul Justitiei. In ceea ce priveste abuzul in serviciu, pentru ca este o chestiune care va preocupa, in acest moment avem peste 30 de amendamente cu prag mai mare, prag mai mic sau fara prag sau redefinit si asteptam o pozitie si din partea Ministerului de Justitie pentru acest articol”, a declarat Florin Iordache, la finalul sedintei de joi, potrivit agerpres.ro.
Deputatul PSD a sustinut ca articolul 297 „nu reprezinta o prioritate”. „Repet: pentru noi nu a fost o prioritate si nu este nici in continuare o prioritate numai articolul 297. Credem ca intreg Codul penal trebuie pus in concordanta cu directivele, cu deciziile Curtii, cu hotararile CEDO si asa mai departe si cu Codul de procedura penala, care a fost dezbatut prin Parlament si in acest moment este supus controlului de constitutionalitate”, a adaugat Florin Iordache.