Au aparut filmarile. Georgescu, Potra si Sechila s-au intalnit la ferma de cai a sirianului. Georgescu a negat vehement ca l-a mai vazut pe Potra in ultimii patru ani
Filmari luate de politisti de la camerele de supraveghere care apartin Primariei Ciolpani imagini cu masinile lui Calin Georgescu, Horatiu Potra si Eugen Sechila intrand la ferma de cai a sirianului.
Intalnirea intre cei trei a avut loc pe 7 decembrie.
Iata procesul verbal cu constatarile politistilor:
„Anul 2024, luna 12, ziua 08, in Statiunea Snagov, jud. Ilfov.
Comisar de politie Gheorghe Sebastian-Corneliu si Inspector de Politie Stoica Robert, ambii organe de cercetare penala ale politiei judiciare, din cadrul I.P.J. Ilfov, Politia Statiunii Snagov.
Astazi, data de mai sus, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu, fiind in continuarea verificarilor cu privire la prezenta pe raza localitatii Ciolpani, judetul Ilfov, a numitului Potra Horatiu, am procedat la ridicarea de la Primaria comunei Ciolpani a imaginilor de supraveghere surprinse pe domeniul public cu ocazia carora am stabilit faptul ca, in data de 07.12.2024, incepand cu orele 10:40, mai multe autoturisme au intrat din strada DJ 101 C, localitatea Ciolpani, spre Tancabesti, judetul Ilfov, pe strada Drumul Cailor, spre locatia denumita Jbara Horses, autoturismele in cauza fiind identificate dupa cum urmeaza:
La orele 10:42 intra din strada DJ 101 C Tancabesti, spre locatia indicata mai sus (Jbara Horses), un autoturism marca Dacia Logan de culoare alba, cu nr. de inmatriculare (anonimizat), care iese din locatie la ora 10:53;
La orele 10:49 apare aceeasi locatie din strada DJ 101 C, venind dinspre Tancabesti, autoturismul (anonimizat) marca Mercedes Benz de culoare gri, prevazuta cu geamuri fumurii, care iese din locatie la ora 12:00;
La orele 10:51 autoturismul (anonimizat), marca Renault de culoare albastru, care iese din locatie la ora 12:01:03;
La orele 10:51 Nissan X Trail de culoare maro cu nr. (anonimizat), care iese din locatie la ora 11:59:41;
La orele 10:55 autoturismul Ford Mondeo albastru nr. (anonimizat), care iese din locatie la ora 10:57;
La orele 12:20 iese de la locatie autoturismul nr. (anonimizat), iese de la locatia Jbara Horses, autoturismul fiind detinut de numitul Jbara Mohamed, domiciliat in com. Ciolpani, str. Dr Piscului nr. 59 A, jud. Ilfov.
Locatia in cauza reiesind din investigatii ca apartine acestuia.
La prezentul proces verbal se anexeaza printscreenuri ale imaginilor surprinse”.
Masina Renault ii apartine lui Calin Georgescu.
Masina lui Calin Georgescu intrand la ferma cailor din Ciolpani, unde a avut loc intalnirea cu Sechila si Potra pic.twitter.com/TPObzhPRz6
— aktual24.ro (@ak24ro) December 10, 2024
Masina Mercedes Benz ii apartine lui Horatiu Potra.
Masina lui Horatiu Potra intrand la ferma cailor din Ciolpani, unde a avut loc intalnirea cu Georgescu si Sechila pic.twitter.com/YXriNPeA74
— aktual24.ro (@ak24ro) December 10, 2024
Masina Nissan X Trail ii apartine lui Eugen Sechila.
Calin Georgescu a negat vehement, luni seara, ca s-a intalnit la ferma din Ciolpani cu Potra si Sechila. Prezent telefonic la Realitatea Plus, Georgescu a sustinut ca s-a intalnit cu Potra doar in urma cu 3-4 ani, desi in urma cu cateva zile pretindea ca nu s-a vazut niciodata cu Potra.
„Ca persoana publica m-am vazut cu sute de mii de oameni pe luna. Cert este ca, eu ca persoana publica, m-am vazut cu persoane, cert este ca aveam nevoie de garzi de corp, iar ei sunt din legiune. Nu e in cercul meu de apropiati. Incerc sa mi amintesc, aceste poze sunt de cativa ani de zile. Nu pot sa nu ma vad cu oameni, asta e activitatea mea.
Cred ca acum 3 ani m-am intalnit cu el. Eu nu imi aduc aminte sa ma fi vazut cu el, am fost in multe locuri. (…) Fotografiile sunt de acum trei ani, pantalonii sunt cumparati atunci din Austria. Mi l-a prezentat Eugen Sechila, nu stiam cum il cheama. (…) Am incredere doar in oamenii mei din Legiunea Straina, dar domnul Potra nu face din grupul meu de prieteni apropiati. Orice mi se smulge din context, in momentul de fata. Cred ca pozele sunt facute in Marriott, dar acolo am fost de zeci de ori”, a declarat Georgescu.
Eugen Sechila a sustinut si el, tot la Realitatea Plus, ca nu s-a mai intalnit cu Potra de cativa ani: „Aceasta fotografie a fost facuta acum patru ani. Este a doua intalnire pe care am avut-o cu Horatiu Potra, la Hotel Marriott, am discutat despre paza si protectie. Nu am avut o relatie apropiata cu Potra”.