Dupa Mexic, si Bahamas refuza „categoric” cererea lui Donald Trump de a accepta migrantii care vor fi expulzati din SUA
Bahamas a declarat ca a refuzat o oferta din partea echipei lui Donald Trump de a accepta migranti din tari terte expulzati de SUA, a anuntat biroul premierului acestei mici tari din Caraibe.
„Aceasta propunere a fost prezentata guvernului din Bahamas, dar prim-ministrul a studiat-o si a respins-o categoric”, au precizat autoritatile acestei tari din Commonwealth intr-un comunicat citat de Euronews.
Echipa miliardarului republican a intocmit o lista de tari din care ar dori sa accepte migranti deportati.
Donald Trump, care va depune juramantul in calitate de presedinte al SUA la 20 ianuarie, a promis in timpul campaniei sale electorale ca va efectua deportari in masa ale imigrantilor ilegali.
Declaratia prim-ministrului Bahamas, Phillip Davis, s-a referit la „propunerea echipei de tranzitie a lui Donald Trump ca Bahamas sa accepte zboruri de migranti deportati din alte tari”.
„Bahamas pur si simplu nu are resursele necesare pentru a raspunde unei astfel de solicitari”, au declarat oficialii din Bahamas, adaugand: „Dupa ce prim-ministrul a respins aceasta propunere, nu a mai existat nicio conversatie sau discutie cu echipa de tranzitie a lui Donald Trump sau cu orice alta institutie. Guvernul din Bahamas isi mentine pozitia”.
Populatia din Bahamas este de aproximativ 400.000 de persoane, potrivit AFP.
Lista intocmita de echipa lui Donald Trump include Bahamas, Panama, Grenada si Insulele Turks si Caicos – toate tari sau teritorii din Caraibe.
Numai in acest an, cel putin 3.800 de copii au traversat periculoasa jungla Darien dintre Columbia si Panama in drumul lor spre Statele Unite – un numar care depaseste toate recordurile anterioare, a declarat UNICEF.
Aceasta crestere vine intr-un moment in care numarul total de migranti care risca aceasta calatorie periculoasa a scazut semnificativ, potrivit autoritatilor panameze.
„In primele zece luni ale anului, 3.800 de copii, baieti, fete si adolescenti neinsotiti au traversat periculoasa jungla Darien”, in timp ce pentru intregul 2023 numarul lor este de 3.300, a informat UNICEF.