Rusia intervine agresiv in alegerile din Moldova: convoi de masini cu alegatori transportati din Transnistria. Plus moldoveni adusi cu avioanele din Rusia

politica

Presa de la Chisinau a publicat duminica dimineata imagini cu un convoi urias de masini pe un pod de peste Nistru, afirmand ca sunt adusi alegatori din Transnistria pentru a vota in turul doi al prezidentialelor, cel mai probabil contra Maiei Sandu. Si la sectii de votare din Minsk si Istanbul s-au inregistrat evenimente suspecte.

Aglomeratie de automobile care ar transporta in mod organizat alegatori din regiunea transnistreana la Rezina, transmite Jurnal. Niciun candidat electoral sau presa libera nu au avut acces pe durata campaniei electorale in localitatile subordonate regimului separatist de la Tiraspol.

In cele 30 de sectii de votare constituite pentru cetatenii cu drept de vot din localitatile din stanga Nistrului, au votat peste 5.000 de alegatori. In primul tur pana la aceeasi ora au votat 2.577 de cetateni din regiunea transnistreana.

La sectiile de votare din Belarus si Turcia sunt de asemenea cozi mari. In unele imagini video publicate pe retelele sociale apar cetateni ai R. Moldova calatorind cu avionul din Federatia Rusa spre Belarus, avand pasapoartele in mana. Ministerul Afacerilor Externe atentioneaza ca exista indicii de turism electoral, subliniaza Ziarul de Garda.

La o sectie de votare din Istanbul au fost impartite drapele ale R. Moldova, ale regiunii gagauze si ale Rusiei.

„Nu pot sa confirm daca sunt adusi organizat. Era un rand imens format inca inainte sa ajung. Eu am mai votat aici in 2016 si nu era nici pe aproape asa rand. Erau persoane care distribuiau drapele ale R. Moldova, Rusiei si Gagauziei. O functionara de la sectia de votare a iesit apoi si a rugat lumea sa ascunda steagurile si sa nu faca agitatie electorala. Persoanele din fata mea discutau despre posibile plati de 100 dolari, iar o femeie le-a zis ca banii au fost confiscati la vama”, a declarat pentru Eugen Muravschi, expert Whatchdog, aflat la una din sectiile de votare din Istanbul.

„Exista unele indicii de turism electoral, care sunt tratate cu atentie sporita”, potrivit unui comentariu al Ministerului Afacerilor Externe.

Premierul Dorin Recean a declarat la iesirea din sectia de votare ca „suntem intr-un moment de atac din partea gruparilor criminale care au cumparat foarte multe voturi. De asta este foarte important sa ne mobilizam sa votam”.

Maia Sandu: „Hotii vor sa ne cumpere votul, hotii vor sa ne cumpere tara”

Presedinta proeuropeana a Republicii Moldova, Maia Sandu, care candideaza pentru un nou mandat, si-a manifestat duminica speranta ca alegatorii vor iesi in numar cat mai mare la vot si ca vor proteja tara de rele.

Ea a declarat, la iesirea de la urne, ca „hotii vor sa cumpere tara”, dar a subliniat ca „puterea oamenilor este infinit mai mare decat orice marsavie a lor”.

„Eu am votat cu Moldova. Am incredere ca cetatenii nostri vor alege bine pentru tara noastra. Ei, de fiecare data, au dus tara inainte, ei au protejat-o de rele. Astazi, mai mult ca niciodata, trebuie sa fim uniti sa ne pastram pacea, sa ne pazim votul, sa ne pazim independenta. Hotii vor sa ne cumpere votul, hotii vor sa ne cumpere tara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare decat orice marsavie a lor. Puterea Moldovei este in fiecare dintre voi. Iesiti la vot cu credinta si cu speranta! Capul sus, moldoveni! Doamne ajuta!”, a declarat Sandu.

Maia Sandu se confrunta, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, cu socialistul Alexandr Stoianoglo.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: