Reactie la amenintarile Moscovei: NATO isi anunta „sprijinul neclintit” pentru Republica Moldova
Alianta Nord-Atlantica āsprijina neclintitā suveranitatea, independenta, integritatea teritoriala si respectul pentru neutralitatea constitutionala a Republicii Moldova, a reiterat joi la Chisinau seful interimar al Biroului de legatura NATO din Republica Moldova, Justin Suni, in cadrul unei intrevederi avute cu secretarul de stat in Ministerul de Externe moldovean, Valeriu Mija, informeaza Ziarul National din Chisinau, citat de Agrepres.
Responsabilul NATO a subliniat, de asemenea, sprijinul puternic al Aliantei Nord-Atlantice pentru integrarea europeana a Republicii Moldova, obiectiv despre care a spus ca este in beneficiul tuturor cetatenilor moldoveni.
Intr-un comunicat emis in urma acestei intrevederi, Ministerul de Externe moldovean a indicat ca interlocutorii au trecut in revista o serie de programe si proiecte comune menite sa consolideze rezilienta Republicii Moldova. De asemenea, cei doi inalti oficiali au subliniat importanta diplomatiei publice si continuarea unor activitati comune destinate sa contribuie la promovarea culturii de securitate in Republica Moldova.
Ministerul de Externe rus a cerut in urma cu o saptamana Republicii Moldova sa nu se implice in conflictul din Ucraina, declaratie ce face referire la informatii despre o presupusa amplasare la baza aeriana de la Marculesti a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, relateaza agentiile EFE si TASS.
āSolicitam inca o data ferm Chisinaului sa se abtina de la pasi imprudenti care ar putea transforma Republica Moldova in participant la conflictul din Ucrainaā, a declarat la o conferinta de presa Maria Zaharova, purtatoarea de cuvant al Ministerului de Externe rus.
āAu aparut recent informatii despre planurile Romaniei de a trimite in (Republica) Moldova o statie mobila pentru intretinerea tehnica a aeronavelor de lupta F-16, in vederea amplasarii lor ulterioare pe aerodromul Marculestiā, a sustinut Zaharova.
Aerodromul Marculesti este o baza aeriana situata in partea de nord a Republicii Moldova.
āAceasta este o noua confirmare ca Chisinaul pregateste terenul pentru a pune la dispozitie infrastructura aeroportuara moldoveana in vederea gazduirii avioanelor transferate de Occident pentru nevoile armatei ucraineneā, a continuat ea.
āIn acelasi timp, procesul militarizarii (Republicii) Moldova se desfasoara in mod activ. Acest proces implica mai multe state occidentale, inclusiv Germania, Franta, Polonia si statele balticeā, a mai spus Maria Zaharova.
Asadar, a concluzionat ea, autoritatile de la Chisinau, conduse de presedinta pro-europeana Maia Sandu, ācontinua jocuri iresponsabile care pot avea consecinte tragice daunatoare securitatiiā.
Relatari despre o presupusa gazduire de catre Republica Moldova a unor avioane F-16 destinate Ucrainei au aparut in luna august, cand Chisinaul le-a dezmintit si a acuzat Moscova ca a reactionat la āstirile false de pe internetā.