Cea mai mare captura de droguri din Marea Britanie, intr-un port. Valoare de peste 500 milioane euro. Care era destinatia drogurilor
Autoritatile britanice au anuntat ca au confiscat 5,7 tone de cocaina intr-un port din sudul Angliei, fiind cea mai mare captura de droguri de clasa A realizata vreodata in Regatul Unit, relateaza Deutsche Welle.
Valoarea de piata a cocainei confiscate ar fi de „peste 450 de milioane de lire sterline” (526 de milioane de euro), a precizat intr-un comunicat de presa National Crime Agency (NCA) din Marea Britanie.
Cocaina a fost confiscata la 8 februarie in portul Southampton, pe coasta de sud a Angliei. NCA a precizat ca ofiterii cred ca drogurile se indreptau spre orasul german Hamburg „pentru a fi livrate mai departe”.
The NCA and @ukhomeoffice Border Force have made what is believed to be the biggest ever seizure of class A drugs on UK soil.
Read the full story ➡️ https://t.co/IqaMxPFMUE pic.twitter.com/6ZkHGsLatT
— National Crime Agency (NCA) (@NCA_UK) February 23, 2024
Precedenta cea mai mare captura de cocaina din Marea Britanie a constat in confiscarea a 3,7 tone de droguri, descoperite tot in portul Southampton in 2022.
NCA a declarat ca va colabora cu partenerii europeni pentru a identifica retelele criminale implicate in aceasta operatiune ilegala.
„Aceasta captura record va reprezenta o lovitura uriasa pentru cartelurile internationale de crima organizata implicate, negandu-le profituri masive”, a declarat directorul NCA, Chris Farrimond.
„Desi, in acest caz, destinatia lotului a fost Europa continentala, nu am nicio indoiala ca o proportie semnificativa ar fi ajuns inapoi aici, in Regatul Unit, fiind comercializata de bandele criminale britanice”, a adaugat el.
NCA estimeaza ca piata ilicita de cocaina din Marea Britanie genereaza aproximativ 4 miliarde de lire sterline pe an pentru organizatiile criminale.