Filmare: Doi adolescenti din Coreea de Nord au fost condamnati la 12 ani de munca silnica pentru ca s-au uitat la telenovele sud-coreene
O inregistrare video obtinuta de BBC Korean arata cum Coreea de Nord condamna in public doi adolescenti la 12 ani de munca silnica pentru ca s-au uitat la telenovele sud-coreene.
Inregistrarea, care pare sa fi fost filmata in 2022, arata doi baieti de 16 ani incatusati in fata a sute de studenti pe un stadion in aer liber.
De asemenea, se arata cum ofiteri in uniforma ii mustra pe baieti pentru ca nu au āreflectat profund asupra greselilor lorā.
Divertismentul sud-coreean, inclusiv televiziunea, este interzis in Nord. In ciuda acestui fapt, unii sunt pregatiti sa riste pedepse severe pentru a avea acces la dramele K, telenovelele sud-coreene, care au o audienta uriasa peste tot in lume.
Astfel de imagini sunt rare, deoarece Coreea de Nord interzice ca fotografiile, videoclipurile si alte dovezi ale vietii din tara sa fie dezvaluite lumii exterioare.
Clipul ar fi fost distribuit in Coreea de Nord pentru educatie ideologica si pentru a-i avertiza pe cetateni sa nu urmareasca āinregistrari decadenteā. Videoclipul include un narator care repeta propaganda de stat. āCultura putreda a regimului marioneta s-a raspandit chiar si la adolescentiā, spune vocea, intr-o aparenta referire la Coreea de Sud. āAu doar 16 ani, dar si-au ruinat propriul viitorā, adauga aceasta.
In trecut, minorii care incalcau legea in acest mod erau trimisi in lagare de munca pentru tineri, in loc sa fie bagati dupa gratii, iar pedeapsa era de obicei mai mica de cinci ani.
Cu toate acestea, in 2020, Phenian a adoptat o lege care prevede ca vizionarea sau distribuirea de programe de divertisment sud-coreene se pedepseste cu moartea.
Un dezertor a declarat anterior pentru BBC ca a fost fortat sa priveasca cum un barbat de 22 de ani a fost impuscat mortal. El a spus ca barbatul a fost acuzat ca asculta muzica sud-coreeana si ca distribuise filme din Sud cu prietenul sau.
Nord-coreenii au inceput sa simta gustul divertismentului sud-coreean in anii 2000, in timpul āpoliticii sud-coreene a razelor de soareā, in cadrul careia Sudul a oferitĀ ajutor economic si umanitar neconditionat Nordului. Seulul a pus capat acestei politici in 2010, afirmand ca a constatat ca ajutorul nu a ajuns la nord-coreenii obisnuiti carora le era destinat si ca nu a dus la nicio āschimbare pozitivaā in comportamentul Phenianului.
Dar divertismentul sud-coreean a continuat sa ajunga in Coreea de Nord prin China. āDaca esti prins uitandu-te la o drama americana, poti scapa cu o mita, dar daca te uiti la o drama coreeana, esti impuscatā, a declarat joi un dezertor nord-coreean pentru BBC Korean.
āPentru nord-coreeni, dramele coreene sunt un ādrogā care ii ajuta sa uite de realitatea lor dificilaā, a mai spus dezertorul.
āIn Coreea de Nord, invatam ca in Coreea de Sud se traieste mult mai rau decat la noi, dar cand te uiti la dramele sud-coreene, este o lume complet diferita. Se pare ca autoritatile nord-coreene se feresc de acest lucruā, a declarat o alta dezertoare nord-coreeana in varsta de 20 de ani.