SUA ofera o recompensa de 10 milioane de dolari pentru informatii despre „teroristii globali” Hamas
Statele Unite ofera pana la 10 milioane de dolari pentru informatii asupra a cinci finantatori ai Hamas sau despre orice ar putea duce la perturbarea mecanismelor financiare ale gruparii militante palestiniene, a anuntat vineri Departamentul de Stat SUA, informeaza Reuters.
Aceasta oferta de recompensa vine dupa o serie de patru runde de sanctiuni americane impuse Hamas in urma incursiunii mortale a gruparii in Israel, din 7 octombrie, in timpul careia Israelul spune ca au fost ucise 1.200 de persoane. Represaliile militare ulterioare ale Israelului in Gaza au ucis 22.600 de persoane, spun oficiali locali din domeniul sanatatii, si au lasat o mare parte din enclava in ruine.
Cei cinci vizati sunt Abdelbasit Hamza Elhassan Khair, Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb, Walid Mohammed Mustafa Jadallah si Muhammad Ahmad ‘Abd Al-Dayim Nasrallah, care au fost desemnati anterior teroristi globali de catre Statele Unite, a declarat departamentul intr-un comunicat.
Sunt cautati sponsorii gruparii islamiste
Primul finantator, cunoscut ca Hamza, are sediul in Sudan, a gestionat numeroase companii in portofoliul de investitii al Hamas si a fost implicat in transferul a aproape 20 de milioane de dolari catre Hamas, a spus departamentul. El are legaturi cu presedintele sudanez Omar Bashir si grupuri islamiste ce submineaza stabilitatea in Sudan, potrivit Departamentului de Stat.
Trei dintre agentii Hamas citati – Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb si Walid Mohammed Mustafa Jadallah – fac parte din reteaua de investitii a gruparii in Turcia, au declarat reprezentantii departamentului.
Nasrallah are legaturi stranse cu entitati iraniene si a fost implicat in transferul a zeci de milioane de dolari catre Hamas, inclusiv aripa sa militara. Departamentul a declarat in octombrie ca el isi are sediul in Qatar.
Recompensele vor fi oferite pentru informatii despre orice sursa de venit pentru Hamas, donatori importanti, institutii financiare care faciliteaza tranzactiile pentru Hamas, companii-paravan care achizitioneaza tehnologie cu dubla utilizare pentru grupare si scheme infractionale de care beneficiaza Hamas, a adaugat Departamentul de Stat, conform Reuters.