Compania de transport maritim Maersk va reduce 10.000 de locuri de munca, invocand contextul dificil al comertului cu containere
Maersk, cea mai mare companie de transport maritim din lume, a anuntat vineri ca intentioneaza sa elimine 10.000 de locuri de munca din cauza mediului dificil pentru comertul cu containere si serviciile de logistica, relateaza Associated Press.
Compania a precizat ca aceasta masura va duce la economii de 600 de milioane de dolari in 2024.
Anuntul a fost facut in timp ce Maersk, cu sediul la Copenhaga, si-a prezentat raportul trimestrial, care a indicat profituri inainte de taxe de 691 milioane de dolari, in scadere de la 9,1 miliarde de dolari in aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit anuntului, „conditiile dificile de pe piata au dus la scaderea substantiala a tarifelor de transport in comparatie cu tarifele anormal de ridicate din 2022”.
Directorul general al A.P. Moller-Maersk, Vincent Clerc, a declarat ca firma va continua sa isi eficientizeze organizarea si operatiunile.
„Industria noastra se confrunta cu o noua normalitate, cu o cerere scazuta, preturi din nou in linie cu nivelurile istorice si presiune inflationista asupra bazei noastre de costuri”, a spus Clerc. „Avand in vedere perioada dificila care ne asteapta, am luat mai multe masuri de limitare a costurilor si a numerarului pentru a ne proteja performanta financiara”, a mai spus el.
Veniturile companiei pentru al treilea trimestru au fost de 12,1 miliarde de dolari in 2023, comparativ cu 22,8 miliarde de dolari pentru aceeasi perioada din 2022.