„Soldatii lui Allah”. Musulmanii din Norvegia isi fac propria MILITIE, vor patrula pe strazi

externe

Ca raspuns la gruparea Ā ā€žSoldatii lui Odinā€, care si-a propus sa mentina ordinea pe strazile din Norvegia, un grup de musulmani a fondat gruparea ā€žSoldatii lui Allahā€.

ā€žDrept raspuns la patrulele ā€˜Soldatilor lui Odinā€™, noi, musulmanii am ales ca cream un grup care, mai intai, va patrula strazile din Oslo, pentru a incuraja binele si pentru a preveni raulā€, a transmis o sursa din mediul islamist, prin ceea ce pare a fi un comunicat din partea gruparii.

Oficial, grupul se numeste ā€žJundullahā€, in traducere ā€žSoldatii lui Allahā€. Cineva, care pretinde ca ar fi membru al grupului amintit, a trimis un mesaj presei in care spune cum vor fi imbracati soldatii grupului. In hanorace negre,Ā la fel ca ā€žSoldatii lui Odinā€, insa cu insemne islamiste.

Serviciul de securitate al politiei norvegiene a refuzat sa comenteze subiectul, dar un deputat al Partidului Laburist a condamnat ferm ambele grupari.

ā€žHaiducia nu face parte din sistemul legal norvegian, indiferent ca faci ordine in numele lui Allah sau al lui Odin. Presupun ca politia, care este singura ce are autoritatea de a patrula pe strazi si de a folosi forta cand se impune, urmareste indeaproape aceste grupariā€, a spus deputatul, citat de The Local.

ā€žSoldatii lui Odinā€ si-au facut aparitia in Norvegia, prima data, in 13 februarie, cand un grup de 14 oameni a patrulat trei ore pe strazile din orasul Tonsberg. De atunci, gruparea si-a largit raza de actiune prin prezenta in alte trei orase din Norvegia.

Grupul mama a fost infiintat in Finlanda anul trecut, ca raspuns la cresterea numarului de refugiati din Europa si a incidentelor provocate de acestia.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: