Mihai Morar, revoltat de Romania TV: „Miroase zilnic a putrezire umana si a descompunere morala”

news

Realizatorul TV Mihai Morar declara razboi postului Romania TV, acuzand ca acesta i-a preluat imagini de pe podcastul @fainsisimplu fara a-i cere acordul.

„Haznalele jurnalismului. Unul dintre canalele din care miroase zilnic a putrezire umana si a descompunere morala difuzeaza de cateva zeci de minute fara acord si fara sursa o conferinta @fainsisimplu cu zero respect si demnitate fata de munca unei echipe. Romania Mizerabila TV nu e Romania mea”, a transmis Mihai Morar.

Citeste si: „Stop Reclame la RTV”: Politia Romana, printre sponsorii de top ai postului detinut de fugarul Sebastian Ghita

Numeroase branduri care apareau in calupurile publicitare de pe postul Romania TV au disparut in urma emisiunilor scandaloase legate de decesul jurnalistei Iulia Marin. RTV a fost amendata, acum o luna, de CNA cu 100.000 de lei pentru incalcarea demnitatii umane.

Dupa disparitia reclamelor de la Vodafone, si alte branduri au decis sa renunte la Romania TV.

Patru marci din pharma si ingrijire personala nu au mai avut reclame pe Romania TV din 22 aprilie, anunta Pagina de Media. Este vorba de Parodontax (pasta de dinti), Sensodyne, Advil si crema pentru proteze dentare Corega. Toate cele patru branduri sunt detinute de compania GlaxoSmithKline.

Tot pe 22 aprilie  au fost si ultimele difuzari de reclame pentru producatorul de mezeluri Caroli Foods si pentru brandul de servetele de hartie Pufina.

De asemenea, si Penny a avut ultimele spoturi pe 21 aprilie.

De pe 22 aprilie, au disparut si reclamele la produse din portofoliul Procter & Gamble: Ariel, Fairy, Oral B, Lenor, Old Spice, Pantene si Head & Shoulders.

De pe 23 aprilie, au disparut dintre clientii de publicitate si alti doi advertiseri,  Zalando si Player.

Citeste si: Circul RTV continua, si-au oprit emisia 1 minut. Gusa, SRS si Iosefina Pascal au decis: „Amenda CNA este un abuz de mari proportii”

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis, in aprilie, sa sanctioneze Romania TV cu o amenda de 100.000 de lei (20.000 de euro) pentru emisiunile in care a fost dezbatuta moartea jurnalistei Iulia Marin.

Propunerea a fost inaintata de presedintele CNA, Monica Gubernat. „Fac aceasta propunere raportandu-ma la cadrul legal si mai ales la istoricul pe care aceasta institutie o are. O propunere de 100.000 de lei amenda, cea mai mare amenda pe care o poate da CNA, pentru discriminare”, a spus Gubernat.

Mircea Toma a cerut intreruperea emisiei RTV pentru zece minute, insa propunerea sa a fost respinsa de majoritatea membrilor CNA. „Ce vad eu ratat este ca un text care sta pe ecran 10 minute de la 19.00 are mai multa penetrare la public decat o amenda”, a subliniat Toma.

RTV a fost amendata de 14 ori in ultimul an pentru incalcarea demnitatii umane.

Ciutacu: „Rar am vazut/trait o asemenea mizerie”

Victor Ciutacu s-a plans ca amenda a fost data „pentru ca punem intrebari”.

„100.000 lei amenda, pe baza de perceptii, pareri personale si opinii. Fiindca punem intrebari. Rar am vazut/trait o asemenea mizerie. Daca ma intreaba cineva pe mine, partea direct vizata, e obligatoriu sa cerem reanalizarea cazului si, in functie de raspunsul primit, sa contestam in instanta sanctiunea. Dat fiind ca radiodifuzorul, adica Romania TV, nu realizatorul, adica eu, e amendat, decizia nu e la mine. Dar o intuiesc. Numai ca altcineva trebuie s-o anunte.

Vremea capetelor plecate si a falsei amabilitati reciproce a trecut. Ma lasa rece presiunile, apelurile publice, strangerea de semnaturi la galeata si folosirea lor pentru executia noastra in general si a mea in particular”, a sustinut Ciutacu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: