Razboiul a ajuns si in capitala Rusiei. Atacul cu drone din Moscova a provocat pagube minore la mai multe cladiri, afirma primarul orasului – VIDEO
Un atac cu drone asupra capitalei Rusiei, marti dimineata, a provocat „pagube minore la mai multe cladiri”, dar nu au fost raportate victime, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, relateaza CNN.
„Toate serviciile de urgenta ale orasului se afla la fata locului”, a declarat Sobianin pe Telegram. „Ei investigheaza circumstantele in care s-a intamplat. Nimeni nu a fost grav ranit pana acum”.
Una dintre cladirile avariate se afla in sudul Moscovei, iar o alta se afla la sud-vest de capitala rusa, potrivit agentiei de presa de stat RIA.
Citand un purtator de cuvant al serviciilor de urgenta, agentia de stiri de stat TASS a declarat ca autoritatile investigheaza mai multe posibilitati, inclusiv ca o drona sa fi lovit o cladire.
Ceea ce pareau a fi fragmente de drona au fost gasite in jurul cladirii, a relatat TASS.
MOSCOW… Drones attack 👀👀👀 pic.twitter.com/XNDbSJtiQl
— MAKS 23 👀🇺🇦 (@Maks_NAFO_FELLA) May 30, 2023
Acesta este cel mai grav atac asupra Moscovei de la atacul din noaptea de 2 mai asupra Kremlinului, efectuat de asemenea cu ajutorul dronelor si pe care Rusia l-a atribuit direct Ucrainei.
Potrivit lui Sobianin, din motive de securitate, serviciile de urgenta au evacuat rezidentii de la intrarile a doua cladiri care au fost lovite de una dintre drone.
„Imediat dupa finalizarea activitatii serviciilor speciale, locatarii se vor putea intoarce in apartamentele lor”, a spus el.
Guvernatorul regiunii Moscovei, Andrei Vorobiov, a declarat ca sunetele de explozii auzite marti dimineata de locuitori s-au datorat functionarii sistemului de aparare aeriana.
„Mai multe drone au fost doborate in timp ce se apropiau de Moscova”, a spus el.
Potrivit lui Sobianin, „aproximativ 25 de drone au fost implicate in atacul matinal asupra Moscovei si regiunii Moscovei”.
Potrivit primarului, „trei drone s-au prabusit in cladiri rezidentiale”, iar una dintre ele „transporta dispozitive explozive care nu au detonat”.