Dancila al talibanilor. Noul guvernator al Bancii Nationale a Afganistanului nu are pregatire financiara si nici studii superioare
Noul guvernator al Bancii Nationale a Afganistanului, Mohammad Idris, numit in aceasta functie la sfarsitul lunii august, nu are nici pregatire financiara, nici studii superioare. El insa este o persoana de mare incredere pentru liderii talibani.
Un taliban de rang inalt a confirmat pentru Reuters ca Idris nu are o pregatire financiara adecvata sau studii superioare, insa el a fost seful sectiei financiare a miscarii si era respectat pentru expertiza sa.
„Sunt multi oameni pe care lumea nu-i cunostea, dar care au detinut pozitii cheie si au avut contributii mari. Haji Idris se numara printre acestia. Cred ca nici macar nu a avut studii religioase, dar era expert in probleme financiare”, a declarat acesta.
Comisia economica a talibanilor a functionat in umbra in ultimii 20 de ani, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite afirmand ca activitatile sale au inclus colectarea de taxe ilegale de la intreprinderi si fermieri pentru a finanta actiunile razboinice, scrie Bloomberg.
Fostul guvernator al Bancii Nationale a Afganistanului, Ajmal Ahmady, era absolvent de Harvard.
Potrivit rezidentilor din Kabul, preturile alimentelor de baza, precum faina si uleiul, au crescut cu pana la 35%.
Ajmal Ahmady a declarat pentru Bloomberg ca un Afganistan condus de talibani se va confrunta cu o serie de socuri care vor duce la slabirea moendei si la o inflatie mai rapida.