Joe Biden a cazut pe scara avionului prezidential dupa ce s-a impiedicat de mai multe ori – Video
![](https://dev.aktual24.ro/wp-content/uploads/2021/03/biden-610x425.jpg)
Presedintele american Joe Biden s-a impiedicat vineri in timp ce urca scara avionului Air Force One si a cazut in genunchi, ridicandu-se apoi singur, relateaza AFP si The Independent, citate de Agerpres.
Presedintele pleca spre Atlanta pentru a se intalni cu lideri ai comunitatii asiatice dupa atacurile armate soldate marti cu opt morti in trei saloane de masaj asiatice.
Ajuns la jumatatea scarii avionului, Biden s-a impiedicat de doua ori, dupa care a cazut intr-un genunchi si s-a ridicat sprijinindu-se de balustrada scarii. La intrarea in avion, s-a intors si a salutat.
Acest episod readuce in atentie semnele de intrebare despre capacitatea presedintelui in varsta de 78 de ani de a-si exercita atributiile, dupa ce si-a confundat vicepresedintele Kamala Harris cu ”presedintele Harris”, iar presedintele rus Vladimir Putin i-a urat joi, ironic, ”multa sanatate”, in urma unei declaratii in care Biden l-a catalogat pe liderul de la Kremlin drept ”asasin”.
Potrivit unui sondaj Rasmussen recent, jumatate dintre americani nu cred ca Joe Biden este ”apt fizic si mental pentru functia” pe care o detine, in timp ce o treime se intreaba de ce presedintele nu a organizat inca nicio conferinta de presa de cand si-a preluat mandatul in ianuarie.
Purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a asigurat dupa poticneala lui Biden la urcarea in Air Force One ca presedintele se simte bine si a sugerat ca vantul puternic de la Baza Andrews de langa Washington ar fi avut o contributie.
”Este vant puternic afara” le-a declarat ea reporterilor, potrivit Reuters. Presedintele ”este bine 100%”, a adaugat purtatoarea de cuvant, dar nu a spus daca Joe Biden a fost consultat de un medic dupa acest episod.
In luna noiembrie, el a suferit o fractura la piciorul drept in timp ce se juca cu unul dintre cainii sai.