Lukasenko striveste protestele: „Sa redam linistea poporului”. UE anunta ca NU recunoaste rezultatul alegerilor
Uniunea Europeana nu recunoaste alegerile prezidentiale din Belarus, au afirmat miercuri presedintele Consiliului Charles Michel si cancelarul german Angela Merkel, dupa un summit extraordinar al celor 27 de lideri ai UE, in timp ce Alexandr Lukasenko cere armatei sa intareasca paza frontierelor, scrie AFP, citata de news.ro.
Afirmand ca Uniunea Europeana este alaturi de poporul din aceasta tara, Charles Michel a adaugat ca UE va impune āin curandā sanctiuni pentru un numar āsubstantialā de responsabili ai regimului lui Alexandr Lukasenko.
Presedintele Alexandr Lukasenko a ordonat miercuri guvernului sa impiedice confruntarile in Belarus si sa intareasca frontierele, in a 11-a zi de actiuni de protest ale opozitiei care contesta rezultatele alegerilor prezidentiale din 9 august, potrivit AFP.
āNu mai trebuie sa fie nicio problema la Minsk. Oamenii sunt obositi si cer pace si linisteā, a declarat Lukasenko dupa o reuniune cu Consiliul de Securitate, potrivit unor informatii retransmise de agentia de presa de stat Belta.
āMajoritatea coplesitoare (a populatiei) este obisnuita sa traiasca in tara calm si noi trebuie sa redam linisteaā, a adaugat el, pe fondul manifestatiilor zilnice a opozitiei. El a dispus si intarirea controlului la frontiere ācu scopul de a impiedica ca protestatarii, armele, munitia sau banii din alte tari sa intre in Belarus pentru a finanta revolteleā.
Lukasenko a solicitat armatei āsa fie atenta in special la miscarile de trupe ale NATO pe teritoriul Poloniei si Lituanieiā, doua tari vecine cu Belarus. El a cerut āsa nu ezite sa foloseasca forta si echipamente impotriva acestor trupeā.
Lukasenko a cerut guvernului sa āse asigure de buna functionare a intreprinderilorā dupa ce opozitia a lansat un apel la greva in mai multe industrii vitale pentru economia belarusa.
Oficial declarat invingator cu peste 80% din voturi la capatul unor alegeri contestate, Lukasenko, la putere din 1994, se confrunta cu o presiune atat in tara, cat si in strainatate. El a respins de mai multe ori ideea renuntarii la mandat.