externe

170 de dosare penale pana acum pentru asaltul de la Capitoliu. „Crima, asalt, conspiratie sau razvratire”, cateva dintre acuzatii

Peste 170 de simpatizanti ai presedintelui Donald Trump care au participat saptamana trecuta la asaltul asupra Capitoliului la Washington au dosare penale, numarul lor urmand sa ajunga probabil la cateva sute, a declarat marti un procuror, care a vorbit despre o investigatie de o amploare fara precedent in istoria FBI-ului, potrivit Reuters, citata de Agerpres.

Unii dintre cei anchetati ar putea fi inculpati pentru delicte grave, precum crima, asalt, conspiratie sau razvratire. Pe masura ce investigatiile avanseaza creste si numarul celor arestati. Potrivit procurorului din Washington D.C., Michael Sherwin, numarul inculparilor ar putea spori pe masura ce Biroul Federal de Investigatii (FBI) analizeaza cele peste 100.000 de imagini si inregistrari video din timpul incidentelor.

Unele dintre aceste imagini s-au viralizat pe social-media, cum este fotografia cu un individ care s-a asezat la biroul presedintei Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi, dar alte imagini releva delicte mai serioase pentru care sunt deschise noi dosare in timp ce un mare juriu examineaza cazurile.

”Anvergura acestei investigatii si aceste cazuri sunt cu adevarat fara precedent, nu doar in istoria FBI-ului, ci probabil si in istoria Departamentului de Justitie”, a spus procurorul la o conferinta de presa.

Pe de alta parte, politia Capitoliului si alte institutii sunt criticate pentru lipsa lor de reactie in fata acestui asalt, pornit de simpatizantii lui Trump in timp ce Congresul valida alegerea presedintelui Joe Biden. Cinci persoane si-au pierdut viata in incidente, printre care o simpatizanta a presedintelui Trump si un politist.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Donald Trump a blocat, la instigarea lui Elon Musk, planul bipartizan care ar fi evitat o inchidere a guvernului. Masura ii va costa miliarde de dolari pe contribuabilii americani

Planul de cheltuieli provizorii negociat intre republicanii si democratii din Camera Reprezentantilor pentru a evita…

2 luni ago

Vladimir Putin va tine joi marea conferinta de presa anuala, dupa care va raspunde la intrebarile „cetatenilor rusi”

Presedintele rus Vladimir Putin urmeaza sa sustina joi conferinta de presa anuala combinata si sesiunea…

2 luni ago

O femeie din Cluj a distrus patru masini dupa ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie

Politistii din cadrul Biroului Rutier Cluj au intervenit in noaptea de miercuri spre joi la…

2 luni ago

Dinga Dinga, o boala misterioasa, care ii face pe pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste rapid in Africa – VIDEO

O boala misterioasa, care ii face pacienti sa tremure necontrolat, se raspandeste in Uganda intr-un…

2 luni ago

Tanar din Timisoara, internat la Psihiatrie dupa ce a lovit-o pe bunica prietenei sale cu un crucifix in fata, sustinand ca il vede pe „Dracul”

Un incident deosebit de grav a avut loc, zilele trecute, intr-o locuinta din Timisoara. Adus…

2 luni ago